ATENȚIE! În Munții Făgăraș a venit iarna.Turiști în pericol!

Doi turiști din Germania au cerut ajutorul salvamontiștilor argeșeni pentru a-i coborî de la refugiul Caltun, din munții Făgărașului. Aceștia au fost surprinși de ninsoare în zona vârfului Negoiu. De altfel, și niște turiste din Spania s-au aflat în dificultate, iar un tânăr din Sălaj și-a pierdut viața în zona Bâlea, județul vecin – Sibiu.

Adrian Sănduloiu, șef Salvamont Argeș: De azi noapte până acum am avut trei solicitări, pentru că ieri după amiază a început să cadă lapovița, apoi s-a întețit viscolul. La ora 9.00 am primit o solicitare de la Salvamont Sibiu cu privire la un tânar de 22 de ani, voluntar la Smurd Mureș care a făcut hipetormie, pentru a-i ajuta. Din păcate nu s-a mai putut face nimic. Sfătuim toți turiștii care vor să vină pe raza Transfăgărașan, indiferent de porțiunea din Argeș sau din Sibiu, să fie echipați corespunzător, să renunțe la adidașii de alergare și să nu se aventureze pe trasee lungi, in Argeș și in Sibiu a nins.

Presa din Sălaj a relatat despre acest caz, afirmând că tânărul de 22 de ani era originar din acest județ. În ceea ce o priveşte pe tânăra care îl însoţea, aceasta a fost spitalizată, este în stare stabilă, conştientă, cu degerături la mâini.

Potrivit www. ziaruldeiași: “Fata care l-a însoţit pe băiat pe munte este încă internată în spitalul sibian, cu "hipotermie şi degerături". Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat că cei doi tineri au îndurat "condiţii meteo extrem de dure" şi pentru aducerea lor din Munţii Făgăraş a fost nevoie de salvamontişti din Argeş şi Sibiu, dar şi de jandarmi montani din zona Lacului Bâlea.”

Tot zilele acestea, un grup de turiste din Spania au solicitat interevenția Salvamont Arges pentru că nu-și mai puteau scoate mașina de pe Transfăgărașan, iar doi bărbați din Germania, tată (63 ani) și fiu s-au aventurat neechipați corespunzător pe cele mai înalte vârfuri din România, Munții Făgăraș, județul Argeș.

Așadar, mare atenție, nu plecați neechipați și nu vă aventurați pe trasee lungi, nu toți suntem salvamontiști!

Sursa foto-  Adrian Sanduloiu

Adauga comentariu