Cornel Ionică promite, vremea și angajații primăriei îi pun piedici

Primăria Pitești le promite locuitorilor din orașul lalelelor că depune toate eforturile pentru realizarea unor obiective de mare interes pentru oraș. Au fost aduse în discuție mai multe astfel de proiecte: construcția unei săli polivalente, a unui pasaj rutier Craiovei - Târgu din Vale, reabilitarea stadionului "Nicolae Dobrin", modernizarea piețelor agroalimentare din cartierele Trivale și Găvana, modernizarea stațiilor de autobuz, achiziționarea de autobuze electrice, etc.

La nivel de promisiuni, administrația Ionică stă excelent. Problemele apar atunci când termenele avansate de edilii piteșteni sunt depășite, iar realizările sunt inexistente. 

Deși primarul Cornel Ionică promitea că piețele din cartierele Trivale și Găvana vor fi gata în luna august a anului în curs, acest lucru nu se va întâmpla. Și asta nu va fi datorita (așa cum este specificat pe site-ul primăriei) condițiilor meteo nefavorabile - motivul invocat de edilii piteșteni pentru prelungirea cu 2-3 luni a termenelor de executie, ci din cauza modului defectuos în care administrația Ionică gestionează aceste proiecte.

Cum însă Piteștiul are o tradiție de oraș-târg, Ionică a găsit rapid o soluție: au fost amplasate corturi, pentru ca piețele să funcționeze în acele spații.

Nici în privința celorlalte proiecte, lucrurile nu stau mai bine. Demararea lucrărilor la mult-promisa Sală Polivalentă și la stadionul Nicolae Dobrin trenează din cauza aceleiași incapacitați a administrației locale, de a pune la dispoziția Companiei Naționale de Investiții documentația solicitată. 

Până la modernizarea stațiilor de autobuz din municipiul Pitești, rămâne să admirăm o mostră de dezvoltare urbană prezentă în cartierul Războieni.

Adauga comentariu