A dispărut ultimul simbol al orașului! Ciupercuța din Trivale a fost luată, situația ei fiind incertă. “Nu știm încă dacă o mai punem înapoi!”

Ciupercuța din Pădurea Trivale s-a identificat decenii la rând cu parcul în sine și cu spiritul orașului Pitești. Aici s-au țesut poveștile copilăriei noastre, aici ne-am refugiat din calea orelor plictisitoare de la școală, aici ne-am ascuns primul fior al amorului. Dar pentru cei care au aterizat din alte zone direct la cârma orașului nostru, aceste lucruri nu reprezintă ceva. Ei au o afinitate pentru betoane și denivelări stradale.

Lăsată în paragină ani buni, Ciupercuța noastră dragă a făcut obiectul multor subiecte de presă. Dacă știam la momentul acela că semnalul nostru de alarmă va avea rezultatul care se preconizează a fi, nu am mai fi scris nimic, lăsam timpul să decidă pentru ea. Ciupercuța nu mai există! A fost luată de ADP și depozitată cine știe unde, ca un părinte care nu ne mai este folositor și-l abandonăm într-un azil rece. 

Insă, noi am căutat-o și am găsit-o la ADP unde ar trebui recondiționată, pentru ca mai apoi să se întoarcă acasă, în pădurea pe care a vegheat-o ca un străjer... Răspunsurile primite ne-au descumpănit, lovind ca un cuțit în inima celor care iubesc cu adevărat orașul lui Dobrin sau al lui Antonescu.

Reporter: Am văzut că a dispărut Ciupercuța din Trivale și am întețes că dumneavoastră ati luat-o, cei de la ADP.  Ce se întâmplă cu ea?
Mircea Braniște, director ADP: Da... a fost... era vai de mama ei, nu se mai putea face nimic în forma în care era și a fost luată și să vedem... stabilim la nivel de primărie, să vedem dacă mai facem acolo ceva, și dacă facem, cum facem. Adică poate facem un foișor... sau nu știu... să ne spună arhitectul șef. Vedem! Deci nu s-a luat în discuție deocamdată. 
Reporter: Deci ați luat un simbol al orașului și încă nu știți ce veți face cu el?
Mircea Braniște, director ADP: Stați puțin! Deci, deci nu mai putea să rămână așa, pentru că exista pericolul să cadă pe cineva...
Reporter: Da, știm pentru că am scris ani la rând despre Ciupercuță, atrăgând atenția asupra stării deplorabile în care se afla…
Mircea Braniște, director ADP:  ….Este la noi…o recondiționăm și o să o punem… dacă la un moment dat o să se hotărască treaba asta. Ințelegeți? Am luat-o și trebuie recondiționată…
Reporter: Foarte bine că ați luat-o, dar mă gândeam că o recondiționați și o puneți la loc, pentru că este cam ultimul simbol al orașului, ceasul de la Trivale l-ați dărâmat demult….
Mircea Braniște, director ADP: Da, da…deci este posibil…


Fără a deveni patetici, vă anunțăm stimată administrație locală, că ați reușit să le mai faceți adevăraților piteșteni o bucurie -  le-ați luat și ultima fărâmă de amintire a unei epoci mult mai romantice și calde. Dar avem betoane reci și impersonale, exact ca viziunea dumneavoastră față de conservare și dezvoltarea orașului NOSTRU!

Adauga comentariu