S-o fi săturat "Sistemul" de Klaus Iohannis? Barna anunță că el, sau Cioloș, vor fi adversarii lui Iohannis pentru Cotroceni

Într-un interviu pentru G4Media.ro, liderul USR, Dan Barna, anunță că negocierile dintre partidul pe care îl conduce și echipa PLUS au început, că a existat o primă ședință și că viitorul candidat la președinției din partea Alianței va fi ales între Dacian Cioloș și persoana sa.

”Dacă va fi de la USR poziția de președinte, asta vedem în urma negocierilor, probabil va fi președintele partidului, este o posibilitate să fiu eu. Dacă vor fi și alte propuneri le vom dezbate”, a declarat Barna.

"Acum decidem dacă candidatul e de la PLUS sau de la USR. Să nu fie vreun echivoc: opțiunea va fi probabil între domnul Cioloș și mine, nu sunt multe variante în joc. Ar fi spectaculos – o campanie între Klaus Iohannis și Dacian sau între Klaus Iohannis și Dan Barna. Ar fi o campanie chiar interesantă în România de astăzi" - a completat acesta.

Interviul este dat în fața fostului lingău prezidențial, Dan Tapalagă, individul care a încercat, în anii 2014-2015, să reinventeze funcția "Institiției Primei Doamne", de ajunsese de râsul internetului cu faze de genul că, de la limba lui, făcea Carmen Iohannis reumatism. Este interesant de urmărit în interviu și permanentizarea urii acestui individ împotriva lui Traian Băsescu - asta după ce a mâncat o pită de pe urma lui pe când o consilia pe Monca Macovei la Justiție. Poate ejectarea acesteia din sistem să-l fi zdruncinat deontologic pe individ?

DB: Noi am avut două tipuri de scenarii. Un scenariu extra-jucător, Traian Băsescu, care a împins într-o zonă deseori la limită Constituția și modalitatea de manifestare a președintelui. În egală măsură, președintele Iohannis s-a dovedit un președinte foarte formal instituțional, ceea ce în societatea noastră nu a fost uneori suficient. Pentru că noi trăim în paradigma tătucului, pe care Băsescu a extrapolat-o radical, dar varianta de președinte propusă de președintele Iohannis, de nivel occidental, Franța, Germania.
Rep: Monarhic, zic unii…

Rep: Deci am avut două modele de președinți, Băsescu ultrajucător și Iohannis spectator.
DB: Nu, instituțional formal, pentru că în momentele în care a contat președintele a reacționat, nu putem să nu recunoaștem asta.

De ce nu este agreat Iohannis de către echipa USR-PLUS? Barna zice că nu a fost vizibil implicat în politica internă. Cam ce spunem și noi, că mai mult a voiajat și a cam fost complicele PSD în lăsarea golirii de conținut instituțional a Președinției.

"Președintele a contribuit la a supraviețui noi ca țară europeană, dar în ultimii trei ani am fost pradă unei agresiuni asupra statului cum nu cred că a fost vreodată după Revoluție, pentru că noi am căzut în capcană în 2016 să credem că putem merge doar în sus. Președintele Iohannis a luptat cu resursele și înțelepciunea de care a avut parte pentru a păstra partea de Românie normală în funcțiune. Mi se pare că putem merge mai departe și Alianța USR PLUS poate să propună pașii următori pentru direcția aceasta în care România să și conteze european un pic mai mult decât aici, la margine, unde am ajuns. Noi am avut două tipuri de scenarii. Un scenariu extra-jucător, Traian Băsescu, care a împins într-o zonă deseori la limită Constituția și modalitatea de manifestare a președintelui. În egală măsură, președintele Iohannis s-a dovedit un președinte foarte formal instituțional, ceea ce în societatea noastră nu a fost uneori suficient. Și aici poate au fost momente unde trebuia un rol mai activ asumat al președintelui. Diverse ședințe de guvern, diverse inițiative la care o reacție sau o poziționare a președintelui mai fermă de la început, sesizarea Comisiei de la Veneția mai din vreme, pentru că au fost momente când a început lupta, părea că merge de la sine și nimeni nu zice nimic. Au fost elemente, mai degrabă legate de timing de reacție, unde așteptările erau mai mari."

Printre rânduri, noi citim că lupta pentru Cotroceni se va da între Iohannis și Cioloș, fostul agreat al "deep state" și actualul. Și că acum "sistemul" ar dori să aibă un președinte vizibil implicat:

Rep: Ce model de președinte ați propune dacă ați candida?
DB: Vizibil implicat aș spune.
Rep: Pai nu-i totuna cu jucător?
DB: Depinde și ce fel de jucător. Eu spun vizibil implicat

"Pur și simplu România e la o etapă la care trebuie să meargă mai departe. Noi propunem oamenii – un candidat de președinte, un candidat de premier și o viziune de Românie cu care oamenii să se identifice. O viziune în care dreptul la vot să fie respectat și orice român din diaspora să poată vota fără să stea la coadă, românii din diaspora să se întoarcă în țară să demareze afaceri, cum s-a făcut ca un pic de demo în guvernarea Cioloș cu IT Hub."

Pe 13 iulie, la Congresul USR se va propune candidatul la prezidențiale. Deci, este clar: nu va exista nici un fel de coagulare a așa-zisei Drepte în lupta împotriva inamicului "de stânga". Iar șansele PNL de a mai câștiga cu Iohannis Cotroceniul se diminuează. Acesta a arătat în 5 ani că nu prea poate vedea dincolo de concediile și vacanțele cu "Răvășitoarea". Și că se implică doar pe ultima sută de metri.

"Pentru că noi propunem României un aer proaspăt în politică. Foarte mulți din oamenii care ne-au votat, au votat pentru că pentru prima dată după Revoluție, și chiar cred asta, componenta activă a societății române, aceea dinamică, care a dezvoltat niște afaceri, care s-a pus pe picioare, care a ieșit cumva din dependența veche de stat, s-a decis să se implice și politic. Marea majoritate a oamenilor din USR și din PLUS sunt oameni care am intrat în politică nu din vreo dorință sau din vreun obiectiv de a fi politicieni, ci din faptul că ne-am dat seama că dacă nu ne implicăm, n-avem cum să așteptăm ca lucrurile să se schimbe".

"Obiectivul e să convingem România că alternativa noastră e mai bună pentru ce înseamnă România europeană mai repede".

Interesant este faptul că nu prea este liniște și pace între cele două partide care formează Alianța (și această informație era la fel de valabilă și înainte de neașteptatul câștig politic de la europarlamentare):

Rep: Mai mulți lideri din organizații județene USR au cerut insistent echipei de negociere cu PLUS să-i dea mandatul clar de a nu-l accepta pe Dacian Cioloș drept candidat comun, ci pe dvs. E corectă informația noastră?
DB: Este la fel de corectă cum membrii și liderii PLUS își doresc ca Dacian Cioloș să fie președintele și să nu fiu eu. E o chestiune normală, fiecare partid își susține propriul candidat, este o chestiune de bun-simț. Sau, mă rog, își susține într-o măsură mai mare propriul candidat. E logic.

Rep: Ce știm acum e că PLUS îl susține pe dl Cioloș, care-i președintele partidului, și USR intră în această negociere cu mandatul ca Dan Barna să fie candidat la prezidențiale. E corect?
DB: Da, dar nu este numai… când spuneți că intră cu mandatul. Intră cu obiectivul, în termeni de obiective discutăm. Mandatul nu a fost verbalizat explicit, domnule, dacă nu se întâmplă asta, nu continuăm. E o chestiune de decizie în cadrul comisiei în urma analizei alternativelor.

Rep: Ați spus că, probabil, veți candida în tandem după ce această decizie va fi luată. Cioloș – Barna președinte – premier candidați.
DB: Da, într-un fel sau altul.

Rep: Fie unul, fie celălalt.
DB: Da.

 

Adauga comentariu