Tuturor le e milă de libertate şi de democraţie, nu și de oamenii care ar trebui să se bucure de acestea

Iată ceva ce ar trebui să ne pună pe gânduri: modul în care “voinţa străzii” a ajuns de bate la fund votul liber exprimat. Cum în numele “voinţei” “poporului”, deseori exprimate în stradă, sau cu ocazia unor alte tipuri de scrutine electorale, se anulează “voinţa” aceluiaşi “popor” în numele unui “scop” care “scuză mijloacele”.

V-am dat exemplul invocat de Uniunea Stalinist Leninistă - aliaţii PSD şi PNL din 2012, care “vorbeau” în numele celor “7,4 milioane de români” care au votat împotriva lui Traian Băsescu la un referendum dat ca o lovitură de stat. În numele acestei “voinţe” au reuşit să golească de prerogative Instituţia Preşedintelui României, cu complicitatea lui Klaus Iohannis în primul său mandat.

Acum o ia în freză “democratic” Instituţia Parlamentului României, în “numele” “voinţei exprimate de popor la: europarlamentare, prezidenţiale şi referendumul pentru familie” – chestii care nu au nici o legătură cu alegerile parlamentare, liber exprimate în 2016.

În schimb reprezintă, ca în 2012, “voinţa” unor grupuri de interese politice care în 2020 nu mai au aceleaşi interese politice comune – aşa că şi-o dau la gioale. Cei din PSD şi PNL au creat, în 2012, un precedent periculos: interpretarea legilor în folos personal împotriva celui asupra căruia au aruncat întreaga forţă anatemizantă a “tembeliziunilor”. Acum celor din PSD li se întoarce în faţă, cu vârf şi îndesat, precedentul creat – un “cadou” otrăvit pentru democraţie din partea foştilor aliaţi de tentativă de lovitură de stat.

Şi nimeni nu sesizează pericolul călcării în picioare a actului democratic exprimat în 2016 ca urmare, chipurile, a respectării “voinţei poporului” în 2019. Sub valul de ură publică în care este înecat acum PSD – tot ei au creat şi acest precedent, cot la cot cu amicii din PNL, toată lumea aplaudă că se aplică o corecţie necesară unui partid şi unor politicieni, când, de fapt, i se aplică un bocanc în gură Democraţiei. O parte a găştii politice, aplică o corecţie (“că poate”), celeilalte părţi a găştii politice. Împreună au distrus România până acum. Acum s-au certat şi se răzbună, ca la divorţ, prin intermediul schilodului plod pe care l-au plodit în Decembrie 1989: Democraţia.

În acest context, ar trebui să ne dea de gândit și lipsa de suflu, reacție, precum și lipsa de viziune și de perspectivă pe termen scurt, mediu și cu bătaie lungă a politicienilor așa-zisei drepte care s-a născut speranță în 2016 și va muri talent în 2020. Din exces de auto-adulație prin comparație. Să te auto-declari “uniţi” şi “salvatori” ai României prin această “unire”, dar să îţi dai afară 2000 de membri în câteva săptămâni, în numele “disciplinei de partid”, care nu coexistă cu “libera exprimare” şi cu “opinia”, ne dă dimensiunea adevăratei “înnoiri” a clasei politice: praful de pe toba bătută în campaniile electorale.

România din stradă şi de pe reţelele de socializare are impresia că a ajuns să conteze în jocurile României politice. Contează ca masă de manevră, uşor de scos la marşuri prelungi în stradă (pe gerul cel mai gros) şi scandări sub geamurile unor clădiri în care nu e nimeni. Iar VOTACUL (de partid) oricum nu contează. Căci, idiferent de ceea ce se întâmplă în realitate, indiferent de cine îl lasă cu blidul gol și cu buzunarele fâlfâinde, acesta nu-şi lasă dragostea dintâi.

Electoratul de tranziție are nevoie de “tătuc”. Aceasta este vocația fatală a celor care se îmbulzesc la vot și care, din 2001 încoace, au tot coborât ștacheta a ceea ce-și doresc în numele unui “rău mai mic” și al polarizării urii şi dragostei pe “ai noștri”. Românul nu alege: joacă fotbal. Indiferent de culorile pe care le poartă idolatrizatul. Doar se practică transferul între “cluburile” noastre politice. “Liga lui Mitică” se joacă şi în Parlamentul României.

În “numele democrației aflate în pericol” suntem tratați (spre mobilizare) cu aceleași clișee răsuflate, lipsite de viziune și de soluții corecte – necesare existenţei instituţiilor democratice ale statului. Dacă la fiecare iureş electoral se distruge, “în numele democraţiei”, câte o instituţie a statului de drept, avem o mare problemă. Problema că punem botul la cei care-şi câştigă existenţa cu sudoarea limbii, nu cu cea a frunţii.

Dincolo de zgomot de fond: tranca-fleanca în numele “democraţiei”, nimeni nu este suficient de îngrijorat de soarta oamenilor care se vor fi bura vreodată de binefacerile acesteia. Tuturor le e milă de libertate, nu și de oamenii care ar trebui să se bucure de ea.

Şi, gata!Tuturor le e milă de libertate, nu și de oamenii care ar trebui să se bucure de ea

Iată ceva ce ar trebui să ne pună pe gânduri: modul în care “voinţa străzii” a ajuns de bate la fund votul liber exprimat. Cum în numele “voinţei” “poporului”, deseori exprimate în stradă, sau cu ocazia unor alte tipuri de scrutine electorale, se anulează “voinţa” aceluiaşi “popor” în numele unui “scop” care “scuză mijloacele”.

V-am dat exemplul invocat de Uniunea Stalinist Leninistă - aliaţii PSD şi PNL din 2012, care “vorbeau” în numele celor “7,4 milioane de români” care au votat împotriva lui Traian Băsescu la un referendum dat ca o lovitură de stat. În numele acestei “voinţe” au reuşit să golească de prerogative Instituţia Preşedintelui României, cu complicitatea lui Klaus Iohannis în primul său mandat.

Acum o ia în freză “democratic” Instituţia Parlamentului României, în “numele” “voinţei exprimate de popor la: europarlamentare, prezidenţiale şi referendumul pentru familie” – chestii care nu au nici o legătură cu alegerile parlamentare, liber exprimate în 2016.

În schimb reprezintă, ca în 2012, “voinţa” unor grupuri de interese politice care în 2020 nu mai au aceleaşi interese politice comune – aşa că şi-o dau la gioale. Cei din PSD şi PNL au creat, în 2012, un precedent periculos: interpretarea legilor în folos personal împotriva celui asupra căruia au aruncat întreaga forţă anatemizantă a “tembeliziunilor”. Acum celor din PSD li se întoarce în faţă, cu vârf şi îndesat, precedentul creat – un “cadou” otrăvit pentru democraţie din partea foştilor aliaţi de tentativă de lovitură de stat.

Şi nimeni nu sesizează pericolul călcării în picioare a actului democratic exprimat în 2016 ca urmare, chipurile, a respectării “voinţei poporului” în 2019. Sub valul de ură publică în care este înecat acum PSD – tot ei au creat şi acest precedent, cot la cot cu amicii din PNL, toată lumea aplaudă că se aplică o corecţie necesară unui partid şi unor politicieni, când, de fapt, i se aplică un bocanc în gură Democraţiei. O parte a găştii politice, aplică o corecţie (“că poate”), celeilalte părţi a găştii politice. Împreună au distrus România până acum. Acum s-au certat şi se răzbună, ca la divorţ, prin intermediul schilodului plod pe care l-au plodit în Decembrie 1989: Democraţia.

În acest context, ar trebui să ne dea de gândit și lipsa de suflu, reacție, precum și lipsa de viziune și de perspectivă pe termen scurt, mediu și cu bătaie lungă a politicienilor așa-zisei drepte care s-a născut speranță în 2016 și va muri talent în 2020. Din exces de auto-adulație prin comparație. Să te auto-declari “uniţi” şi “salvatori” ai României prin această “unire”, dar să îţi dai afară 2000 de membri în câteva săptămâni, în numele “disciplinei de partid”, care nu coexistă cu “libera exprimare” şi cu “opinia”, ne dă dimensiunea adevăratei “înnoiri” a clasei politice: praful de pe toba bătută în campaniile electorale.

România din stradă şi de pe reţelele de socializare are impresia că a ajuns să conteze în jocurile României politice. Contează ca masă de manevră, uşor de scos la marşuri prelungi în stradă (pe gerul cel mai gros) şi scandări sub geamurile unor clădiri în care nu e nimeni. Iar VOTACUL (de partid) oricum nu contează. Căci, idiferent de ceea ce se întâmplă în realitate, indiferent de cine îl lasă cu blidul gol și cu buzunarele fâlfâinde, acesta nu-şi lasă dragostea dintâi.

Electoratul de tranziție are nevoie de “tătuc”. Aceasta este vocația fatală a celor care se îmbulzesc la vot și care, din 2001 încoace, au tot coborât ștacheta a ceea ce-și doresc în numele unui “rău mai mic” și al polarizării urii şi dragostei pe “ai noștri”. Românul nu alege: joacă fotbal. Indiferent de culorile pe care le poartă idolatrizatul. Doar se practică transferul între “cluburile” noastre politice. “Liga lui Mitică” se joacă şi în Parlamentul României.

În “numele democrației aflate în pericol” suntem tratați (spre mobilizare) cu aceleași clișee răsuflate, lipsite de viziune și de soluții corecte – necesare existenţei instituţiilor democratice ale statului. Dacă la fiecare iureş electoral se distruge, “în numele democraţiei”, câte o instituţie a statului de drept, avem o mare problemă. Problema că punem botul la cei care-şi câştigă existenţa cu sudoarea limbii, nu cu cea a frunţii.

Dincolo de zgomot de fond: tranca-fleanca în numele “democraţiei”, nimeni nu este suficient de îngrijorat de soarta oamenilor care se vor fi bucura vreodată de binefacerile acesteia. Tuturor le e milă de libertate şi democraţie, nu și de oamenii care ar trebui să se bucure de acestea.

Şi, gata!

 

PS: Din 2012 există o decizie a Curții Constituționale (nr. 51 din 25 ianuarie 2012), care în mod explicit spune că nu se pot organiza concomitent alegeri locale şi parlamentare. La un moment dat, s-a promovat o astfel de lege, care permitea alegerea în același timp pentru locale și parlamentare, iar CCR s-a pronunţat, în mod explicit, că nu se poate. Mă rog, se poate dacă decizia politică bate la fund legea!

Adauga comentariu