Un fel de frecţie la un picior de lemn: Moţiunea simplă împotriva lui Cîţu a trecut

Moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor a trecut. Camera Deputaților a adoptat, miercuri, moțiunea depusă împotriva ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, cu 166 voturi „pentru”, 94 „împotrivă” şi 28 de abţineri.

Camera Deputaților a dezbătut luni moțiunea simplă depusă de parlamentarii PSD împotriva ministrului Finanțelor, Florin Cîțu. Social democrații i-au reproșat lui Cîțu „lipsa unor măsuri de sprijin, eficiente pentru economie”. În moţiunea intitulată „Virusul Cîţu a infectat economia naţională”, PSD l-a acuzat pe ministrul finanțelor că „este mai nociv decât pandemia”. Astăzi, a avut loc votul, iar moțiunea simplă a trecut.

Spre deosebire de moțiunea de cenzură care duce la căderea Guvernului, moțiunea simplă are ca efect doar adresarea unui avertisment politic cu scopul de a remedia o situație eronată fără a creea de partea Guvernului obligația de a o respecta.

Adauga comentariu