În audienţă la Sfântul Petru, împărţitorul de funcţii

Neatent fiind şi trecând strada pe loc nemarcat, am fost acroşat de o maşină, izbit de asfalt şi omorât fulgerător. M-am pomenit în faţa Sfântului Petru. Acesta, clătinând compătimitor din cap, zise: „Ce mă fac eu cu tine, băiete? Schema-i completă şi trebuie să te trimit înapoi, numai că pe altă funcţie şi altă viaţă”.

Normal, nu puteam să refuz asemenea ofertă.

„Ia să vedem, ce-a mai rămas de repartizat acolo jos”.

Hopa, e pe alese, cum să nu mă bucur.

„Uite, poţi să devii şef la Poliţia Rutieră din – poate fi orice orășel/oraș/municipiu din România – se acceptă chiar și Capitala), calitate în care poţi să devii protectorul oamenilor de afaceri din zonă, să nu le iei permisul când conduc beţi morţi de abia ce se ţin de volan. Să le dai permise şi dacă-s orbi cu acte în regulă. Dacă sunt bulibaşe prin zonă, ce dacă sunt analfabete? Trec “sala” scris fără probleme. În schimb, împreună puteţi să vă faceţi concediile în Croaţia, Grecia şi în Turcia (iar dacă dorești Dubai, fie și Dubai – că nu e pe banii tăi). Ca şef poţi deveni un bun afacerist şi să dai în chirie maşini la combinatele/uzinele/fabricile din zonă, la Drumurile Naţionale şi chiar şi la orice altă lucrare plătită din bani publici. Poţi primi în dar combine și tractoare, să efectuezi lucrări agricole – în fond, motorina este subvenționată din bani publici și tu ești persoană/funcționar public. Şi poţi să introduci materii prime în combinate, fabrici și uzine. Iei materialul, îl clădeşti ca pe chibrituri în stivă, cu mult spaţiu între şi iei banii la metru cub, compact. Ce zici”?

Ce să zic, eram de mult prăvălit în norişorul de la picioarele Sfântului.

„Stai, că mai am o ofertă. Uite, şef Birou Judiciar în (la fel ca mai sus: orice Inspectorat din țărișoara asta de sub noi). Fără facultate de Drept când vrei – cu licenţă și doctorat asigurat. Stai cât stai pe funcţie apoi te duci ca instructor de posturi. Îţi dau şi soţie şefă la vreun OPC sau ANAF şi te fac şi patron la firme care, normal, n-au să aibă probleme cu OPC-ul sau ANAF-ul. Au să aibă, în schimb, concurenții tăi. Şi, să nu uit, poţi introduce materii prime în combinate, fabrici și uzine. Te mut din apartament de bloc în casă serioasă, construită cu muncitori din comunele unde eşti instructor posturi, că doar şi oamenii de pe sate vor să se facă și ei poliţişti şi să fie fericiţi. Şi dacă prinzi şi o firmă de accesat fonduri europene, Dan Barna te fac!”

Eu, de emoţie, m-am afundat şi mai adânc în norişor, tăcând ca şi o capră în iarba deasă.

„Bine, mă. Atunci, la Economic ţi-ar place să fii şef? Cum să nu. Uite ce şmecheros poţi fi. Îţi angajezi și nevasta, că tot n-are studii, la câte-o firmă pe care uiţi s-o mai controlezi. Nevastă-ta, în schimb, se va duce în Ungaria, Polonia sau Turcia, va lua marfă de-acolo şi-o va vinde, normal, fără acte, prin magazinul unde este angajată, patronul urmând să suporte el, din buzunar, taxele şi alte dări către stat. Şi bagi şi materii prime în combinate, fabrici și uzine. Și-ţi faci şi tu o casă ca lumea, sau chiar două. Materialele de pe casă le vei aduce în portbagajul maşinii, fără acte de provenienţă. Şi, uite ce frumos! – îţi vei duce subordonaţii să cerşească pe la diverse firme sub pretextul controlului economic. Mâncaţi, beţi, mai duceţi şi voi un bec pe-acasă”…

Eu, cu ochii beliţi: de unde citeşte Sfântul Petre asemenea “oferte de viaţă”? Din rechizitoriile Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cumva? S-or fi hărnicit procurorii să lucreze şi pe bune chiar la ei “în sistem”?

„La Ordine Publică ar mai fi ceva” – văd cum mormăie în barbă Sfântul, răsfoind prin catastif. „Tot şef. Îţi cumperi terenuri ilegal de la fostele IAS-uri din zonă, că cine să se mai uite după urmaşi şi moştenitori? Îţi iei şi tu materiale de construcţii moca, de la cei care te iubesc, că n-au încotro şi-ţi pui soţia contabilă pe la vreun fost IAS, să fie acolo când s-or vinde terenurile pe nimica. Şi, uite, poţi să faci angajări de paznici pe bani”.

Uăi!?

Noroc că m-am zvârcolit şi-am căzut din pat. Era un vis frumos, dar nu era visul meu!

Şi, gata!

Adauga comentariu