Cornel Ionică nu demisionează, deşi recunoaşte că decizia instanţei este corectă

Primarul Piteştiului, Cornel Ionica, a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre recenta hotărâre a Curţii de Casaţie şi Justiţie, care a repins recursul înaintat de edilul-şef al Piteştiului, împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, care l-a declarat incompatibil.

Ionică recunoaşte că decizia instanţei este una corectă, dar nu intenţionează să demisioneze din funcţia de primar.

"N-am primit încă raportul ANI. Este justă decizia instanței, pentru că instanţa a constatat ceea ce trebuia să constate. A constatat în primul rând prostia din capul meu, care m-a costat noua ani de procese, de rapoarte, metri cubi de hârtii, avocați și cheltuieli. Nu mă agăț cu dinții de nimic, dar nici nu plec așa că instanța a constatat, nu mi-a spus să plec acasă.",

a declarat primarul.

Având în vedere ca prefectul Emlian Dragnea, cel care este abilitat de lege să emită ordinul de încetare a mandatului unui primar, în urma unei decizii definitive a instanței, consideră că situația lui Cornel Ionică este o problema lipsită de importanță, fiind preocupat de referendumul din 6-7 octombrie, primarul Piteștiului poate continua linistit să conducă Primăria Pitești.

 

 

Adauga comentariu