Criminalul de la Mioveni, condamnat la 18 ani de închisoare

Alin Minciunescu, individul care în august 2017 a înjunghiat mortal o femeie de 69 de ani în centrul orașului Mioveni, a fost condamnat la 18 de ani de închisoare cu executare în regim de detenţie și interzicea unor drepturi pentru o periodă de 5 ani după executarea pedepsei.

De asemenea, instanța îl obligă pe inculpatul Minciunescu Alin să urmeze tratamentul medical aferent afecţiunii de care suferă – schizofrenie paranoidă, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol care a determinat luarea măsurii.

"În temeiul art. 188 alin. 1 - 189 alin. 1 lit. a C.pen., condamnă pe inculpatul MINCIUNESCU ALIN, în prezent aflat la Penitenciarul Mioveni, la pedeapsa de 18 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie în condiţiile art.60 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat." - se arată în sentința dată de magistrații Tribunalului Argeș.

Adauga comentariu