Doi ani şi nouă luni, acum 31 de ani. Azi nume de stradă în Timişoara

Timișorenii nu l-au lăsat pe George Simion, preşedintele AUR, să aprindă lumânări în memoria Revoluției pe treptele Catedralei, unde au murit primii eroi în 16 decembrie 1989. Ei l-au acuzat că are în partid militari care au tras în revoluționari. În sfârşit cineva a luat atitudine!

La 31 de ani de la Revoluţia confiscată din Decembrie 1989 este bine să ne amintim corect despre criminali şi urmările faptelor lor, în ciuda faptului că, cu complicitatea grupurilor de interese ale statului mafiot român, acum se pot declara “nevinovaţi”. Să ne amintim de pleiada de Procurori Generali ai României (inclusiv Madama Kovesi şi Madamul Lazăr), care au dus în derizoriu timp de 31 de ani Dosarul Revoluţiei – cu dispreţ faţă de adevăr, tocmai ei, Apostolii Justiţiei – pentru străzile pline de debusolaţi #Rezist.

În 17 decembrie 1989, Cristina Lungu avea doi ani şi nouă luni. Nu l-a mai văzut pe “Moşu'” şi nici nu a mai primit cadouri. Nu a mai mers la “grădi”, la şcoală şi nici la liceu. Nu a trăit emoţia examenelor, fiorul primei iubiri. Nu a mers nici în “câmpul muncii”, nu a mers nici la facultate, nu a devenit o tânără frumoasă cu viitorul în faţă, nu şi-a croit o viaţă, nu şi-a întemeiat o familie, nu a legănat în braţe niciun copil.

Viitorul ei a îngheţat atunci, acum 31 de ani, pe Calea Girocului. Glonţul a lovit-o în inimă pe când traversa strada, ţinută de mâini, între cei doi părinţi. Dintr-un ordin criminal, executat obedient de nişte slugi fără creier, strada devenise zonă de război. Nişte deşeuri cu faţă umană apărau, cu glonţ pe ţeavă, un regim ilegitim şi criminal.

Avea 2 ani şi 9 luni.

Aveti copii?

Ce aţi face dacă acum, în prag de Crăciun, cineva vi i-ar smulge de lângă voi? Brutal, fără milă, fără sens, fără nicio explicaţie. Pentru totdeauna.

V-aţi pierde minţile şi l-aţi cauta pe criminal să-l sfâşiaţi cu mâinile goale, sau v-aţi încrede în Justiţia română că vi se va face dreptate?

“Asasinul” Cristinei avea două feţe: una care ar fi putut deveni vizibilă, cea a deşeului uman care a apăsat pe trăgaci şi una invizibilă, omnipotentă, a celor care au dat, ierahic, ordine ilegitime şi criminale. Dacă la executant s-ar mai fi putut ajunge, la lanţul infam de comandă a ordinelor ilegitime şi criminale a avut grijă aşa-zisa justiţie română să nu se ajungă niciodată.

Părinţii Cristinei nu şi-au pierdut numai copilul, ci şi căsnicia. Măcinată de vinovăţii care nu le aparţineau: ce-ar fi fost dacă? Dacă nu erau “acolo” în clipa fatidică, la locul “execuţiei”... Cine e vinovat? - s-au întrebat ani de zile. Şi, în lipsa onestităţii de a căuta adevăraţii vinovaţi de care au dat dovadă organele statuluiui mafiot român, au ajuns la concluzia complet greşită că ei au fost vinovaţi.

Noi ştim – şi ştiu toţi cei care vor să ştie -, şi toate faptele au fost probate cu acte într-un dosar care este tergiversat de peste 30 de ani, cine a ordonat măcelul din Calea Girocului (şi celelalte măceluri din ţară). La Timişoara a fost Şeful Statului Major al Armatei Române, decedatul fără să fie judecat general-maior Ştefan Guşă, care a avut tupeul să declare: "Am evitat un dezastru recuperând tancurile ajunse în mâinile răsculaţilor Timişoarei".

A omis să spună ca el, călăul de neam, chemase tancurile cu muniţie de razboi în oraş ca să (citez din ce i-a declarat procurorului militar Tit-Liviu Domşa, care a vrut să-l aresteze ca pe criminalul care era, în ianuarie 1990): "rotească ţevile şi să le spargă capetele răsculaţilor".

Dacă ar mai fi trăit, Guşă ateriza şi el, ca un erou, pe lista AUR, alături de celelalte două slugi criminale ale lui Ceauşescu: Francisc Tobă și Nicolae Roman.

Cristina Lungu, părinţii ei, nu ştia (nu ştiau) că Nicolae Ceauşescu, conducătorul Mult Iubitei Patrii, Republica Socialistă România – cea a cărei amintire idilică o deplâng tot felul de distruşi moral, dăduse ordin să se tragă în popor. Şi că Glorioasa Armată Română, pentru a doua oară în istoria ei, a executat, încovoiată, ca o slugă, ordinul ilegitim şi criminal. Împotriva propiilor fii şi fiice, propriilor lor mame, taţi, surori, fraţi, prieteni, prietene.

Cristina nu-i cunoştea pe Coman, Stănculescu, Chiţac, Vlad, Macri şi celelalte slugi criminale ale lui Ceauşescu, în obedienţa cărora stătea viaţa ei. Nici ei nu o cunoşteau. Dar ei au omorât-o.

Erau reprezentanţii statului. Identici la fel ca şi cei de azi: încremeniţi în nesimţire şi obedienţă faţă de stăpâni. Care nu e poporul român.

Şi, gata!

Adauga comentariu