Dragoș Titea, SĂLTAT de PROCURORI! Mâna dreaptă a vicepreședintelui PSD Gabriel Zetea, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și secretar al PSD Maramureș ESTE AUDIAT la această oră

Şase persoane, printre care şi un secretar de stat în Ministerul Transporturilor, au fost duse la audieri marţi seară, în urma unor percheziţii desfăşurate la Romatsa într-un dosar vizând externalizarea serviciilor de asistenţă juridică.

"Astăzi, poliţişti din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au efectuat o percheziţie la sediul unei regii autonome, din municipiul Bucureşti. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 297 din Codul Penal, cu încălcarea O.G. nr. 26/ 2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative. În urma acestei activităţi, s-au ridicat înscrisuri, privind externalizarea serviciilor de asistenţă juridică", anunţă IGPR.

De asemenea, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au fost duse şase persoane, pentru audieri.
 
Conform G4media, regia autonomă la acre u avut loc percheziţii este Romatsa, iar vizate ar fi contractele de consultanţă juridică încheiate de Regia de control a traficului aerian în perioada 2013-2017.
 
Printre cele şase persoane duse la audieri se află şi actualul secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea, care a condus în perioada respectivă Departamentul juridic al Romatsa, precum şi fostul director Romatsa Valentin Cimpuieru.

Oameni valoroși, la PSD Maramureș

Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a menţionat, la momentul numirii lui Titea la Transporturi că oamenii valoroşi din filiala PSD Maramureş pot reprezenta Guvernul cu cinste 

"Mă bucur să văd că maramureşenii sunt tot mai apreciaţi la centru, iar filiala judeţeană a PSD are oameni valoroşi care ne pot reprezenta cu cinste la nivel guvernamental. Numirea secretarului executiv al PSD Maramureş, Dragoş Titea, în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor reprezintă o şansă în plus pentru judeţul nostru şi am convingerea că proiectele Maramureşului vor fi implementate într-un timp şi mai scurt' a spus Gabriel Zetea.

 

Adauga comentariu