Fiecare își cumpără în felul său liniștea: unii îmbogățindu-se de la buget, alții emigrând, cei mai mulți dând șpagă sau lăsându-se șpăguiți

Bogații sunt convinși că banii le descurcă orice situație. Săracii profită de orice situație pentru un ban în plus. Când vorbești despre schimbarea societății pentru a obține servicii publice de calitate într-o societate în care empatia și solidaritatea socială au fost distruse iremediabil de către comuniști, vorbești degeaba. Românii, după 30 de ani de capitalism de cumetrie sunt mai bogați per ansamblu decât sub Ceaușescu, dar tot săraci sunt în marea lor majoritate. Și nu vorbesc despre sărăcie educațională, spirituală, sau morală, ci despre aia cruntă în care 255 de mii de copii se duc în fiecare seară flămânzi la culcare, cea în care peste 4 milioane de români vor bani să trăiască, așa că nu le mai arde de servicii publice, nu le stă gândul la ele.

Iar restul românilor, cei care mai pot să-și umple ca pentru Apocalipsă cărucioarele cu alimente în supermarketuri, cred în ungerea relațiilor cu decidenții din sistem, că îşi vor rezolva cumva cu șpagă să le fie bine, să nu le fie rău și cam atât. Salvarea din orice situație, soluția de supraviețuire, e pe persoană fizică, nu pe comunitate – e scapă cine poate: dai bani, te asociezi în clanuri, sau emigrezi. Și săracul, și bogatul știu, la modul dureros, ce înseamnă suta de lei: cât îi costă - fie în nopți nedormite (dacă mă prinde), fie în slugărnicii, încovoieri de coloană și slugăreală (dacă mă dă afară).

Ni se vorbește despre solidaritate în vot, să dăm votul ca să obținem ceva ce e evident că nu prea interesează pe nimeni, dar nu ni se zice nimic despre solidaritate economică. Mai mult, cei din Alianța Vestului vorbesc despre cum le sunt furați banii de către PSD pentru a fi dați săracilor din alte zone. Cum arată, fraierilor, cererea de solidaritate socială fără solidaritate economică? Cum arată disprețul segregaționist scuipat superior în fața votanților de stânga - despre care se spune că sunt cu toții puturoși și asistați și se vând pentru un litru de ulei, raportat la milogeala după votul lor?

Structura prezenţei la vot ne spune că pensionarii, bugetarii şi asistaţii decid structura Parlamentului, culoarea guvernării şi, câteodată, Preşedintele. Din punct de vedere politic, doar problemele lor contează. Din punctul de vedere al politicienilor, care există în funcție de cei care decid prin vot, cei care s-au autoexclus de pe agenda publică (că s-au micționat pe el de vot), nu există.

Căci:

  • Dacă vrei să pierzi alegerile, să nu intri în Parlament, sau să te zbaţi pe la 5-10%, atunci, ca politician, te adresezi tineretului şi salariaţilor din sectorul privat, renunţând la bugetari şi pensionari.
  • Dacă vrei să ieşi din viața politică cu un șut în intenția de vot, atunci vei diminua salariile din administraţie, nu vei mai acorda creşteri de pensii şi sporuri bugetarilor, vei rări și diminua taxele şi te vei apuca să sprijini doar mediul privat. Fac o traducere: cea mai bună soluţie să dai faliment e să vinzi chiloți tanga atunci când ştii că singurii cumpărători care se deranjează să iasă din casă şi să-ţi calce pragul magazinului sunt niște moși și babe de peste 70 de ani (un amic îmi povestea că a fost de față când Tăriceanu, întrebat după episodul cu “bilețelul roz” că ce se va face dacă Băsescu îl va ejecta din viața politică, a declarat senin: “măresc salariile bugetarilor, a îmbulinat-o!”).
  • Când le cerem onestitate politicienilor români, fără să le punem votul în dreptul acesteia (ca sprijin), de fapt le cerem să dea faliment în meseria pe care și-au ales-o.

Deci, cine face politică dă în cine nu are nici o putere – nu numai că nu și-o exercită (prin vot), dar și când o fac se lasă amăgiți de tot felul de salvatori care li se scot în cale din care-și fac, cu disperare, un chip cioplit la care să se închine și să creadă că le va fi mai bine, să nu fie mai rău. Ei și cei care, din punctul de vedere al taxelor și impozitelor, ţin România în spate dar se ascund în spatele câștigurilor, sunt cei pentru care nu există decât salvare individuală – cei din țara lui “mă descurc eu” și “nu mă privește”.

Cum să produci schimbare?

Adauga comentariu