Gura bate cioloșul. Oana-Maria Bogdan are să-l îngroape în comentarii pe Dacian

Oana-Maria Bogdan “motorașul” comunistoid din partidul lui Dacian Cioloș este rezultatul unei educații făcute pe fugă, în devălmășie de asimilare a informațiilor, fără nomenclator și fără opritorul filtrării prin înțelegerea lor, sau măcar prin bunul simț al rumegării a ceea ce s-a citit și, posibil, s-a asimilat. Dar fără practica șezutului și cugetării la ceea ce s-a înțeles fin ceea ce s-a citit – dacă s-a citit și nu s-a auzit la o șuetă de mindfulness cu și despre spirale bivolare în grup. Doar așa se produc accidente de gen “proprietatea este un moft”, “familia este sexul în grup” și, ultima, dar nu cea de pe urmă: “să nu uitați de flatulențe”. Căci, consumul de fasole este principalul contributor prin bășini la încălzirea globală, conform ultimei scrijeliri de părere la un material din on-line (iar a săpat un rău după urmele de gândire ale Oanei!).

Greșit! În materie de bășini care îmbâcsesc îngijorător atmosfera cu metan-de-încălzire-globală, vacile sunt cel mai important contributor. Mai ales când se bășesc pe gură și în scris.

“Femeia asta pur și simplu îl îngroapă pe Cioloș”, vorba blogerului Cetin Ametcea, de unde am preluat captura de guvizenie intelectuală. Nu se poate abține să nu-și dea cu presupusul, să nu comenteze semidoct și să nu-și devoaleze prostia înțepată.

Ca încheiere, în România se consumă de Ziua Națională foarte multă fasole cu ciolan (acela la care ar vrea să ajungă și partidul plin de minusuri al lui Dacian Cioloș). Guvernanții dau fasolea ca să se mențină sau să ajungă la ciolan.

În rest, cei care mănâncă fasolea și o bășesc de pe vremea de când o fi inventat-o Bunul Dumnezeu sau Bunul Darwin (la alegere), o fac că nu au la îndemână semințe de kinoa, shake de păpădie din Țara de Foc și nici ceafă de puf de Fructul Pasiunii, să aibă după ce flatula subțire, pseudointelectual.

Eu zic că râdem degeaba de Veorica, ea e naturală în stupizenia ei. Mai periculoși sunt proștii aceștia fuduli. Lor când le spui că sunt descheiați la șliț și-l închid cu nasturii de la palton. Chiar dacă e cu fermuar.

Adauga comentariu