Institutul de Cercetări Nucleare Mioveni, în parteneriat cu structura Comisariatului pentru Energia Atomică din Franţa

Cristian Gentea, directorul general al Institutul de Cercetari Nucleare de la Mioveni a semnat un protocol de colaborare cu una dintre cele mai cunoscute organizaţii de cercetare nucleară din Europa, Comisariatul pentru Energie Atomică din Franța, înfiinţat în 1945. Protocolul a fost semnat între directorul ICN şi Philippe Pierrard, consilier pe energie  al Ambasadei Franței la Bucureşti.


Cristian Gentea: ,,Noi am colaborat cu francezii încă de acum zece ani însă acum am semnat un act oficial ce presupune realizarea unor proiecte comune, europene, schimburi de experienţă între cercetătorii tineri, diferite activităţi ştiinţifice precum şi desfăşurarea altor activităţi din domeniul cercetării. CEA este una dintre cele mai vechi organizaţii publice din domeniul, înfiinţată în 1945. Prin această colaborare cu experţii francezi avem o altă imagine la nivel european şi astfel şansele noastre să ne impunem în UE sunt mult mai mari.”

La eveniment au fost prezenţi Robert Tudorache, secretar de stat la ministerul Energiei şi Șerban Valeca, președintele Consiliului Științific de la ICN şi fost ministru al Cercetării, care ne-a declarat că această colaborare cu specialiştii francezi va fi utilă pentru cercetarea în diferite domenii din sectorul nuclear, precum şi o susţinere la nivel european a dezvoltării reactoarelor de tip IV care nu sunt periculoase.

 

Adauga comentariu