Jurnalistul Silviu Mănăstire face o analiză la rece a politicii în PLUS: Naftalina lui Cioloș

La ora respectivă nu rula niciun program de divertisment, dar mezanplasul organizat de Cioloș și-a meritat tot timpul pierdut. Senzația a fost de încropeală, de amatorism cras, dublată de penibile încercări de a forța tehnologia la votul online, tocmai la un partid care se pretinde inovator și digitalizat. 

Băieții lui Cioloș și-au cumpărat din State o aplicație ce funcționează ca o rețea socială, un mini-Facebook pe care membrii de partid comunică, se organizează și strâng bani. Ideea nu e rea, ce te faci însă când nu funcționează bine internetul sau se aglomerează rețeaua, cum s-a întâmplat la congres. Era să rămână Cioloș nevotat, fără coledzi. Eu zic să angajeze niște IT-iști de la Cluj, alții decât cei de la NTT Data. 

De remarcat că noul partid folosește portocaliul fostului Partid Democrat și că, asemenea vechiului PD, are metehne dictatoriale încă din fașă: Cioloș s-a  „produs“ singur și a câștigat președinția partidului boxând cu propria umbră la perete. Trebuia inventat măcar un singur contracandidat, eu cred că rolul acesta îi era pregătit fiului de securist Iordache, numai că individul care a înființat de fapt partidul, ca un făcut, și-a dat demisia tocmai înaintea congresului. Ce dramă!

Ca de obicei, Cioloș a vorbit prost și chinuit, omul nu transmite nicio emoție, iar mimica feței lui nici atât. Până și Iohannis a învățat să zâmbească. Pentru a induce senzația de profesionalism, de competență, discursul a fost asezonat cu diverse grafice și strategii de guvernare ce rulau pe ecran, scrise probabil de niște corporatiști. Cioloș și oamenii lui vor să conducă România, dar nu au fost în stare să organizeze decent un eveniment public, propriul congres de partid. Pe vremuri nu au fost în stare să ducă la bun sfârșit o campanie de donații pentru „Cumințenia Pământului“, dar pretind că vor reforma sistemul de colectare de taxe și impozite al țării. Că vor aduce buna guvernare. Nici nu știi cum să reacționezi – să râzi sau să plângi.

Mai este ceva „disturbant“ urmărindu-l pe Cioloș, ca să folosesc limbajul lor corporatist, adică deranjant, o senzație încă incipientă de guru pe care Cioloș vrea să o lase. Omul susține parcă niște prelegeri motivaționale, nu politice, de dezvoltarea personalității. Aici se vede influența de-a dreptul sectară a soției lui Cioloș, implicată într-o afacere de-asta, cum să-i spun, mistico- corporatistă, de dezvoltare a sinelui. Ceva cu „mindfulness“, yoga minții, un fel de sectă mistică pentru corporatiști cu mințile prăjite de atâta muncă. Din punctul acesta de vedere oamenii sunt cam tra la la.

În concluzie, o brigadă de vânzători de branding, adică de fumuri și aburi, ce lucrează în publicitate și PR, îl însoțesc și îl consiliază pe Cioloș în aventura sa politică. Totul e construit superficial, ca un script pentru o reclamă la Vegeta; prima dată a fost o „Platformă 100“, mai lipsea și capul de tractor la care să atașeze platforma, apoi a fost o „Mișcare împreună“, copiată după Macron. Ambele „branduri“ au fost abandonate ca șosetele pentru un nou produs... Plus, care se adaugă la nimeni nu știe ce. Un plus de organizare, de exemplu, nu ar strica, până ajunge Cioloș să conducă din nou România poate reușește să-și conducă cei cinci sute de membri. 

Să ne înțelegem bine: orice om rațional și-ar dori înființarea unui nou partid pe principii reformatoare, dată fiind atmosfera politică pestilențială în care trăim, dar cu siguranță nu așa. Ce face Cioloș este un experiment publicitar de prostit publicul exasperat și scârbit de clasa politică. 

Vorbeam de năravuri dictatoriale pe care Cioloș le reproșează celorlalte partide. Singura opoziție de la congres, în persoana unei doamne, ciudate și ea, ziarista-revoluționară de la Inter, a denunțat modul incorect în care Cioloș a organizat adunarea invocând tocmai statutul partidului. A fost ejectată de pe scena unde a apucat să urce după ce moderatoarea evenimentului, pare-se chiar președinta congresului, a cerut un vot de blam în plen. Corporatiștii lui Cioloș au ridicat mâinile la unison și i-au făcut vânt reacționarei de pe scenă. Imaginea mi-a amintit de congresul al XII-lea al PCR, când sala l-a executat pe tovarășul Pârvulescu, cel care îl acuza pe celălalt tovarăș, Ceaușescu, că a mânărit alegerile. 

Ce este ciudat la toată povestea politică ce îl însoțește pe Cioloș, care tinde să devină o veritabilă telenovelă, este tocmai senzația de artificial, de chestie țesută în laboratoare, nenaturală. Oricât s-ar chinui netalentatul domn Dacian să nege orice urmă de securism de pe cămășile sale cadrilate de tocilar, mirosul pregnant transmis online de la congres era acela de naftalină. 

Naftalina din cazărmile militare ale anilor '80-'90, un miros de care Dacian nu a putut să scape cu toată apa de colonie franțuzească pe care a folosit-o din belșug.

Sursa: romanialibera.ro

Adauga comentariu