La Mioveni a fost organizată Ziua Porţilor Deschise pentru preşcolari

În această perioadă, liceul Teoretic Iulia Zamfirescu din Mioveni organizeză „Ziua Porţilor Deschise pentru Preşcolari”, grădinarii fiind invitaţi să viziteze clasele 0-VIII ale liceului. Evenimentul are ca scop familiarizarea copiilor care în toamnă vor merge la şcoală cu noul sistem în care vor pătrunde. Astăzi, a venit rândul preşcolarilor de la Grădiniţa Tic-Pitic să vadă cum arată o sală de curs, laboratorele, şi de ce nu viitoarele „doamne”. De asemenea, aceştia au participat la ateliere de lucru mini biliard şi fotbal

Cei mici au fost extrem de entuziasmaţi, mai ales că turul şcolii le-a fost făcut de un „elev mare”, din clasa a-X-A.  Dani i-a supravegheat continuu pe princhidei în timpul activităţiilor, devenind repede preferatul copiilor. Aşa că, la final, mai de dragul lui Dani, mai de dragul atelierelor de lucru cu biliard şi fotbal de masă, serioşii grădinari s-au declarat mulţumiţi de oferta şcolară prezentată, spunând că se vor gândi serios să urmeze cursurile acestei instituţii.

Adauga comentariu