M-aş da afară, dar mai trebuie să duc şi eu un ban la familie...

Anul trecut, pe 12 august, Biroul Permanent al PNL a decis, printr-un document oficial semnat de președintele Ludovic Orban și de secretarul general Robert Sighiartău, ca nicio filială de partid să nu primească membri veniți de la PSD. Ulterior, zicea Orban, într-un interviu (citez): ”În PNL nu mai e loc pentru nimeni care a girat acest regim profund nociv pentru România și care a provocat daune grave României și care a și afectat pe termen mediu și lung perspectivele de dezvoltare ale României. Traseismul ce înseamnă? O trădare a cetățeanului”.

Absolut halucinant este că, cu doar 5 zile înainte, președintele PNL Iași, Costel Alexe, anunța, cu înaltă mîndrie patriotică, că zece primari PSD din județ îl vor susține pe Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale, iar apoi vor candida pe listele liberalilor la alegerile locale.

Citez: „În urma discuţiilor pe care le-am avut după alegerile europarlamentare cu mulţi primari ai PSD din judeţul nostru, zece dintre ei şi-au arătat deschiderea de a se alătura proiectului PNL, prima dată proiectului prezidenţial, urmând ca la alegerile locale de anul viitor să candideze în numele PNL”.

Pe 27 august 2019, Rareș Bogdan întărea mesajul categoric al PNL, anunțînd că PNL nu va primi în rândurile sale „nici un primar, parlamentar, lider PSD”, pentru că „timp de trei ani acești oameni și-au bătut joc de români”.

Numai că, în septembrie 2019, în vederea dărâmării odiosului Regim Dăncilă, piața traseismului era în toi. Parlamentarii se cumpărau la bucată, dacă e să dăm crezare relatărilor din presă.

Apoi, pentru “Localele” din 2020, s-a dat drumul la “cumpărat” primari. Acei primari despre care Klaus Iohannis anunța, în 2014, după scandalul celebrei ordonanțe 55 care permisese PSD să racoleze edili liberali fără ca ei să își piardă mandatele, că (citez):

”Cei 300-350 de primari plecați de la ACL sunt trădători. (...) Dacă ei au crezut că pot sta pe două scaune, ei, practica le va arăta că nu se poate. Odată plecați, sunt buni plecați. La revedere”.

Numai că la alegerile locale din 27 septembrie, racolarea de pesediști a atins cote industriale – peste 150 de primari cărora li s-a spus “la revedere” după cum promisese Iohannis.

Şi practica a continuat. De exemplu, la “Parlamentarele” din 2020 tuturor traseiştilor care au ajutat PNL să dărâme de la guvernare PSD li s-au dat locuri eligibile pe listele mult prea cinstitului şi curatului partid prezidenţial.

Practic e ca la mine la firmă când discut cu angajatul. Care sunt eu - că aşa au decis unii odată că orice SRL trebuie să aibă musai un administrator apoi şi-au zis că merită şi prostul ăla un salariu. Impozitabil, nu cumva să nu se scoată un ban de la prostoiul care munceşte din orice poziţie – aşa cum ştie scoate teroristul fiscal care este statul.

Numai cei mai senini dintre stupizi au impresia că a dispărut sclavia din nomenclatorul de meserii numai că nu ne mai purtăm cătuşele la vedere şi nu mai suntem biciuiţi, “hollywoodian”, de către vechili.

Sclavia e prezentă în fiecare meserie care poate fi mulsă în interesul celor care umplu instituţiile statului sau al celor care conduc corporaţii. Sclavete IT, scalvete contabil, sclavete electrician, sclavete bucătar, sclavete medic şamd. Iar cătuşele fiscale şi penale inventate peste cele “Zece Porunci” sunt mult mai grele şi împovărătoare decât cele din metal văzute prin filme.

Iar dacă se încetineşte ritmul muncii, noul bici este limba celor puşi să vegheze la buna desfăşurarea a procesului de producţie. Tunsul, jupuitul şi mulsul contribuabilului adus la strunga fiscală a statului şi a corporaţiilor nu trebuie să fie întrerupte: scârţâie banda, dar tot aduce ofrandă Zeilor statali şi corporatişti.

Bun. Şi în fiecare început de an trebuiesc consemnate scriptic nişte discuţii între angajat şi angajator cu privire la punerea la punct a unor chestii: pretenţii salariale sporite, zile de lucru lucrate, birocraţie.

Realizaţi cam cum decurge discuţia dintre mine şi mine (care ar trebui consemnată şi chiar este consemnată, nu ca atare, prin Proces Verbal) - eu, angajatorul care ştiu cât de puturos sunt eu, angajatul şi cam cum ştiu să stau sub radar să nu mă vadă angajatorul când drojdesc cu prietenii un wiskey; eu, angajatul, care ştiu cum îşi bagă picioarele-n banii firmei eu, angajatorul şi abuzează de contracte, dându-mi mie însumi salariul minim pe economie... De scârţar ce sunt.

M-aş da afară, dar mai trebuie să duc şi eu un ban la familie...

Şi, gata!

Adauga comentariu