Nimeniklaturiştii

Dintre toate definiţiile termenului „nomenclatură”, pentru a putea explica mizeria politico-morală în care se zbate România, păstrăm doar explicaţia politică: „Totalitatea posturilor de conducere în organele de partid și de stat din fosta URSS și țările satelite. Grup social cu prerogative excepționale în regimurile de tip sovietic sau totalitare.”

Fix despre totalitatea posturilor de conducere în organele de partid şi de stat, mai ales de stat – la care se adaugă şi folosirea discreţionară a bugetelor publice în interes personal, vorbim şi acum. Tot la patru ani, România intră sub ocupaţia câte unui partid politic care tratează funcţiile şi bugetele publice de parcă ar fi pradă de război.

Tot la patru ani, ne trezim cu aceşti invadatori dând foc instituţiilor publice, numindu-şi slugile şi ibovnicele (indiferent de sex) în satrapii, năruind în ţărână tot ce au clădit cei de dinainte, ştergând memoria instituţională a ministerelor, regiilor şi deconcentratelor.

Spre deosebire de Nomenklatura comunistă, care mai avea frică măcar de judecata internă de partid şi de „Ochiul şi Timpanul” Securităţii, noua nomenclatură, Nimeniklatura postdecembristă, nu mai are nici frică, nici ruşine.

Totul se face pe principiul „ţi-am dat, dă-mi”. Cine are sponsori şi recomandări răzbeşte – pe valul de mizerie au ieşit la suprafaţă toate gunoaiele, ca la orice inundaţie când cedează digurile. Indivizi care nu aveau după ce bea apă când au intrat în politica românească, au ajuns azi să ne râgâie în faţă averi ce nu justifică o muncă cinstită, averi pe care alţii le-au dobândit în generaţii de muncă (de furt, nu mai contează).

Sistemul securist-mafiot i-a impus societăţii pe toţi aceşti nimeni în drum promovaţi doar pe motiv de impostură – că sunt mai uşor de manipulat şi de înlocuit, iar societatea i-a înghiţit cu tot cu undiţă.

Din spatele fiecărui tun de imagine şi a fiecărei devalizări a avuţiei naţionale ne rânjesc Misecuvinii - Noua Oportunitate. Totul din sudoarea limbii şi explozia de entuziasm a idioţilor utili cu ştampila în mână.

Ia să facem noi nişte arheologie în istoria recentă a lipsei de scrupule şi de morală a „Oamenilo noi” din politică.

Scria proaspătul Primar General al Capitalei, Nicuşor Dan, în 28 noiembrie 2009 (citez): „Mai scoate capul vreun băsist? Alegerile din 6 decembrie sunt între Băsescu - PDL şi PSD - PNL - UDMR - minorităţi. Nu am nicio ezitare între a vota a doua variantă, adică Geoană. Vreunul din susţinătorii fervenţi ai lui Băsescu din noiembrie 2009 poate să numeasca un prim-ministru mai incompetent decât Emil Boc?"

Prin urmare, speranţa #rezistacilor care şi-au consumat bateria „aifoanelor” prin pieţe împotriva celor care distrugeau Justiţia, Nicu Şordan nu avea ezitare de a vota cu Prostănacul, omul devalizatorului naţional Sorin Ovidiu Vântu. Să fie aliatul lui Victor Viorel Ponta, Liviu Dragnea, al Mafiei lui Voiculescu – cea care „nu avea Puterea până nu avea Justiţia”. Cea care l-ar fi pus ministru la Interne pe Cătălin Voicu, „să controleze cele două capete ale Tubulaturii”...

Dar #rezistacii l-au votat #Pentru_că. Pentru că nimic nu este mai devastator decât explozia de entuziasm a prostoilor!

Dar INCOMPETENTUL EMIL BOC cât de fericit se simte că partidul care l-a absorbit prin fuzinare (sau fuzionat prin absorbire), este în alianţă cu acest halitor de broaşte râioase cu patalama de matematician?

Acelaşi Nicuşor Dan declara, pentru hotnews.ro (citez): "Da. Am scris pe o reţea închisă, nu publică, un text, în 2007, în favoarea demiterii preşedintelui Traian Băsescu şi în 2009 un text de susţinere a lui Crin Antonescu."

Prin urmare, farul călăuzitor al tuturor #rezistacilor era în alinaţă cu Căcărău şi cu Dragnea, era "influensăr" pentru Uniunea Stalinist Leninistă, cea care dădea lovituri „democratice" la temelia instituţiilor statului de drept, tocmai ca să-şi scape de pe „Tubulatură" borfaşii.

Aşa rezistă Nimeniklatura mafiot-securistă post-decembristă, exact cum o făcea Nomenklatura comunistă ante-decembristă: prin entuziasmul proştilor.

Dacă ne lasă situaţia pandemică, scăpată de sub control de către preşedintele voiajor şi guvernul „său” de „mandoline”, „cîţi”, „grinde” şi anisii analfabete, cât de curând avem din nou alegeri. Măcar de data aceasta încercați să nu mai uitați: cu ocazia fiecărui scrutin electoral, Nimeniklaturiştii din România se joacă de-a onestitatea cu alegătorii.

Promit oameni noi în funcții, criterii de integritate și alte bla-bla-bla-uri, dar totul este un joc jegos făcut complice între ei (indiferent de culoarea politică pe care o afișează), cu scopul de a se perpetua la țâțele bugetului și rezervorul de funcții publice.

În fiecare județ găsim parașutați de la „Centru”, pile, cunoștințe și relații de-ale șefilor de partid.

Și după 100 de ani de la ceea ce descria Caragiale, tot de plozii „mamiței” avem parte în fiecare “coledzi”.

Nu ne mai însănătoșim, câtă vreme judecați cu burta!

Şi, gata!

Adauga comentariu