Papagalii de PR politic, purtătorii de necuvânt ai politicienilor, au pretenția să rescrie manualul de jurnalism și ne dau “sfaturi”despre cum se poate “verifica” o știre

Azi ne râdem despre cum purtătorii de necuvânt ai politicienilor şi acoperiţii serviciilor din mass media, au pretenția să rescrie manualul de jurnalism și ne dau “sfaturi”despre cum se poate “verifica” o știre. Deşi nu e râsul nostru...

Toți indivizii și individele care nu au avut de a face cu mass media decât atunci când au încercat să o manipuleze în beneficiul angajatorilor lor politici (sau sub acoperire), toți cititorii de promptere au pretenția să rescrie manualul de jurnalism. Numele Ella Nica nu-mi zice nimic și nici nu mi-a zis până n-au băgat-o în seamă niște unii care se dau “lucea farul” ai deontologiei în presă (dar nici ei nu mai știu câți scriu editoriale sub acoperire). A trebuit să “gugălesc” ca să-mi dau seama cine e. O știre ar fi fost dacă individa (și restul fake-opinatorilor din categorie) ar avea sau ar fi avut vreodată și o slujbă în mass media (VIP nu este presă, numai în măsura în care Almanahul Gotha este presă). Una care să nu fie din zona “piarismului” politic. Una în care să fi construit știri, sau anchete, nu PR prin care să manipuleze informația în numele și pentru beneficiul angajatorului politic, nu al publicului în numele căruia pretinde acum că face “educație jurnalistică”.

Papagalii care încearcă să rescrie zilele acestea întrebările la care ar trebui să răspundă o știre, pentru a fi știre, nu fake-news, au produs, toată „cariera” lor ceea ce am definit a fi “manifestări cu presa”: comunicate de presă, defășurătoare de conferință de presă, apă plată și sărățele suficiente pe masă la jurnaliști. Papagalii aceștia nu ar fi existat fără lenea și indolența a ceea ce am definit a fi “Cooperativa de presă”, adică masa de corespondenți locali ai mass media centrale, prost plătiți și care-și serveau la crâșmă unii altora astfel de “informații” scrise de “piariștii” politicienilor locali. Într-un studiu, făcut undeva pe la începutul anilor 2000, am arătat, la o Conferință pe teme de informație a Fundației Konrad Adenauer, că capacitatea de manipulare a presei locale (şi, prin corespondenţi, a presei centrale) prin materiale “impuse”, gen: conferinţe de presă, evenimente cu presa șamd era de 82,72%. Azi Cooperativa de presă s-a mutat, la fel de nocivă, la Mediafax, la Hotnews, G4Media, ziare.com, „borcannewsweek” și în așa-zisele “asociații” de “profesioniști” “de presă locală”. Care servesc la fel de bine interesele de PR ale politicienilor şi ale celor care-i ţin sub acoperire în mass media prin “produsele” purtătorilor acestora de necuvânt.

Interesant este cum nu le ajunge manipulatul pe care l-au făcut până acum, cum trec la o treaptă superioară și vor să lovească fix în modul de realizare corectă a unei știri, rescriind “manualul” (regulile) de jurnalism. Cum încearcă, clamând că alții sunt manipulatorii, ,,să bulverseze” și mai tare consumatorul de mass media, să îi impună “standarde de judecată” a conținutului, standarde jegoase, manipulative.

Până să apară cu pretenții de “știință” acești “piarişti”, o știre era definită ca atare dacă răspunde la cinci întrebări mari și late, toate verificabile: ce, cine, când, unde, de ce. Oricum, un jurnalist adevărat, nu un cititor de promptere, sau, mai rău, un „un făcător de imagine publică”, știe că știrea este doar “fumul” care anunță vâlvătaia unei anchete. Da, s-a prăbușit acoperișul unei școli – este începutul de la o știre. Una verificabilă dacă se va răspunde la TOATE cele cinci întrebări “de manual” de jurnalism. Și, în nici un caz, la făcăturile de întrebări pe care piarista în CV-ul căreia nu se regăsește nici o slujbă în slujba mass media, le inventează acum. Ce are de a face cu: “ce, cine, când, unde, de ce”, genul acesta de triste frământări:

  • De ce a apărut informația în spațiul public?
  • De ce în acel moment și nu în altul?
  • Este parte a unui plan mai amplu de comunicare strategic (chiar și în sensul neetic al cuvântului)?
  • Cui folosește această informație? Cine are de pierdut? Este utilă pentru mine?

În primul rând, genul acesta de non-întrebări (fake-întrebări) trebuie citite în „cheia” lui “cui folosesc” cu adevărat. Păi, folosesc doar unui făcător de imagine (politică, economică, totuna). Răspunsul la aceste fake-întrebări definesc/răspund doar cerințelor unui “produs” de consum politic sau economic. Ele, aceste “întrebări”, sunt adevărat manipulare. Manipularea se face cu anatema dubiului de-asupra temei de discuție. Ori toate aceste întrebări nu răspund concret la întrebările despre adevărul în conținut al știrii: “ce, cine, când, unde, de ce”, ci ridică dubiul (îndoiala) la rang de “turnesol” al conținutului știrii.

Un acoperiș de școală s-a prăbușit. CE s-a întâmplat? CÂND s-a întâmplat? UNDE s-a întâmplat? DE CE s-a întâmplat? CINE se face vinovat? Că, de exemplu, avem nenumărate alocări financiare pentru reparații la clădirile școlare. An de an, politicienii se laudă, dar noi nu știm, tot an de an, care sunt “buzile”: cele de la șosea, cele din fundul curții sau cele care ne-au vorbit, lăudându-se, cu alocările financiare? Asta până când se întâmplă o tragedie și, Doamne ferește, se lasă și cu victime. Atunci mass media răspunde la întrebările: CE, CÂND, UNDE, DE CE și, mai ales, CINE (se face vinovat). Iar politicianul, prin intermediul purtătorului său de necuvânt, contra-răspunde cu dubiul și îndoiala semănate de aceste fake-întrebări:

  • “De ce a apărut informația în spațiul public”? Că, va răpunde „piarizdul” sau „piarizda”, în numele angajatorului său politic (sau economic, nu contează): “nu le-am dat publicitate”, „vor să mă șantajeze”, „fac presuni pe mie să le dau bani” șamd.
  • „De ce în acel moment și nu în altul”? Că, “suntem în campanie electorală”. Că, “vor să îmi atace familia”, “nu le-am dat publicitate”, „vor să mă șantajeze”, „fac presuni pe mie să le dau bani” șamd.
  • "Este parte a unui plan mai amplu de comunicare strategic (chiar și în sensul neetic al cuvântului)”? Da, bineînțeles că da. Că “suntem în campanie electorală”. Că, “vor să mă discrediteze”. “Îmi vor banii”șamd.
  • “Cui folosește această informație? Cum cui? “Adversarilor mei politici”. “Celor care vor să îmi distrugă imaginea publică”. “Îmi vor banii” șamd.
  • „Cine are de pierdut? Este utilă pentru mine?” Au “de pierdut”, firește, toate haștagurile: “Dreptatea”, “Justiția” șamd, tot ceea ce se poate scrie cu literă mare. Și, normal, nu pot fi “utile” decât inversului acestor haștag-cuvinte: minciuna, nedreptatea, injustiția, bla-bla-bla-bla!

Știm asta că, ani de zile, am avut de-a face cu astfel de insidioșenii, ori de câte ori i-am prims pe stăpânii acestor purtători de necuvânt cu chiloții în vine și cu mâna adânc înfiptă în bugetele Patriei. Așa că, mai răsfirați, băieți și fete! Mai ușor cu dezinformarea și FAKE-ul despre știri pe scări! Voi sunteți adevăratul FAKE în piața mass media!

Şi, gata!

Adauga comentariu