Parcul Ștrand, locuința ideală pentru căpcăunul Shrek. Lacul a devenit o adevărată mlaștină

Parcul Ștrand, unul dintre simbolurile Piteștiului, amenajat în anul 1934, la inițiativa mareșalului Ion Antonescu, a devenit o zonă care este din ce în ce mai puțin frecventată de piteșteni. Cauzele sunt multiple, între timp s-au mai construit și alte zone de relaxare, au apărut alte modalități de petrecere a timpului liber, dar una dintre cauzele principale ale absenteismului este starea în care acesta se prezintă. 

Deși a fost reabilitat în anul 2014, parcul are mai multe zone care nu au fost incluse în operațiunea de modernizare. Cea mai importantă dintre ele este lacul, care este plin de mizerie, și a cărui apă are o culoare ciudată, un miros urât, urmare a poluării accentuate. Nu e de mirare că nimeni nu se încumeta să închrieze bărcuțele care zac aliniate la mini-pontonul aflat în apropiere. La cum arată lacul, ar putea fi căminul ideal pentru căpcăunul Shrek.

Ca la fiecare reabilitare a unei zone din orașul lalelelor, edilii piteșteni au considerat că amplasarea pavelelor este soluția ideală, în detrimentul zonelor verzi. Și terenurile destinate practicării sportului au fost date uitării, terenurile de tenis din incintă aflându-se într-o stare jalnică.

În același peisaj trist se găsesc și două toalete ecologice, date uitării, aproape acoperite de vegetație, aflate în zona Teatrului de vară. Singurul element de culoare - și asta pentru că a fost recent revopsit, este trenulețul care înconjoară parcul, bucuria puținilor copii care însoțiți de părinți sau bunci aleg să se relaxeze în parc.

Nici terasa aflată la intrarea în parc nu este foarte frecventată, numărul celor care aleg să se relaxeze la o bere sau o băutură răcoritoare fiind foarte mic.

Toalete ecologice sunt amplasate în stufăriș...

Adauga comentariu