”Parlamentarii născuţi din pixul lui Dragnea” îi ”judecă” pe parlamentarii ”Nu faceți ca Raluca Țurcan”, ”nu trebuie să treceți prin patul nimănui pentru a ajunge să câștigați funcții publice”

Luni, marţi şi miercuri miniştrii propuşi pentru a face parte din Guvernul Orban II vor fi audiaţi în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului. Componența Cabinetului propus de Orban este neschimbată, iar premierul le-a cerut miniștrilor să fie la înălțime, dar să nu le pese de vot, pentru că nu îi judecă „parlamentarii născuţi din pixul lui Dragnea”.

La şedinţa de Guvern de săptămâna trecută, premierul propus Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor să fie „la înălţime” la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului.

„Vreau să vă readuc aminte că săptămâna viitoare, luni, marţi şi miercuri, sunt programate audierile în comisii. (…) Vreau să fiţi la înălţime, avem trei luni de mandat în care am reparat multe din stricăciunile provocate de guvernările habarniste şi rău intenţionate PSD timp de trei ani de zile. Avem cu ce ne prezenta în faţa comisiilor, nu trebuie să vă pese de votul efectiv, că nu ne judecă parlamentarii născuţi din pixul lui Dragnea, pesedişti sau de alte culori. Acolo important e – audierile vor fi publice – să arătaţi foarte clar ce aţi găsit, ce prostii au făcut cei de dinaintea noastră, cum am reparat ce am putut repara şi, mai ales, care e viziunea noastră şi soluţiile pentru rezolvarea fiecărei probleme”, a spus Ludovic Orban.

Vorbim despre același individ care purta ”culorile” PSD în anul 2012 și care, în cadrul Alianței USL dintre PNL și PSD a câștigat, practic, un mandat de parlamentar fix ”din pixul lui Dragnea”.

De altfel, Ludovic Orban este cunoscut pentru derapaje verbale nesancționate la vremea lor. Acum, mai bine de 11 ani, Ludovic Orban arunca bomba în presă, dar și în interiorul partidului, referitor la colegele lui, spunând că nu este nevoie să se ajungă la compromisuri pentru a obține funcții. Astăzi, a ajuns să împartă cu ele inclusiv Cabinetul cu numărul II.

”Le-am spus colegelor mele că la liberali, doamnele pot să-și facă o carieră politică și că nu este necesar să treacă prin patul nimănui pentru a ajunge să câștige funcții publice. Un exemplu ar fi cel al Ralucăi Turcan, care a fost asistenta domnului Stolojan, dar și altele.”, spunea Ludovic Orban.

CALENDARUL AUDIERILOR:

Potrivit programului aprobat de Birourile reunite ale Legislativului, luni intră la audieri Florin Cîţu – ministrul propus al Finanţelor (ora 12,00), Marcel Boloș – ministrul propus al Fondurilor Europene (ora 13,00), Nicolae Ciucă – ministrul propus al Apărării Naţionale (14,00) şi Marcel Vela – ministrul propus al Afacerilor Interne (15,00), relatează Agerpres.

Marţi, sunt aşteptaţi în comisiile parlamentare reunite, pentru audieri, Virgil Popescu – ministrul propus al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (ora 9,00), Ion Ştefan – ministrul propus al Dezvoltării (10,00), Ionuţ Stroe – ministrul propus al Tineretului şi Sportului (12,00), Cătălin Predoiu – ministrul propus al Justiţiei (13,00), Monica Anisie – ministrul propus al Educaţiei (14,00), Bogdan Aurescu – ministrul propus al Afacerilor Externe (15,00) şi Bogdan Gheorghiu – ministrul propus al Culturii (ora 16,00).

În cea de a treia zi de audieri, programate de Parlament, miercuri, în comisiile reunite vor intra: Adrian Oros – ministrul propus al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (ora 9,00), Victor Costache – ministrul propus al Sănătăţii (10,00), Costel Alexe – ministrul propus al Mediului (12,00), Violeta Alexandru – ministrul propus al Muncii (13,00) şi Lucian Bode – ministrul propus al Transporturilor (ora 15,00).

AUDIERILE SUNT DOAR O PIERDERE DE VREME, CHIAR LIBERALII AU DECIS SĂ NU-ȘI VOTEZE PROPRIUL GUVERN

După mai multe zile de declarații contradictorii, liberalii au decis, astăzi, în Biroul Executiv Național al partidului că parlamentarii partidului nu vor vota Guvernul Orban.

Adauga comentariu