Pensionarii piteșteni se relaxează în cluburile destinate seniorilor

Pensionarii din Pitești se bucură de atenția autorităților locale, administrația orașului punându-le la dispoziție mai multe spații unde aceștia se pot întâlni, pot socializa și petrece momente de relaxare. Cluburile pensionarilor se adresează persoanelor vârstnice, indiferent dacă acestea au sau nu calitatea de pensionar.

În Pitești există un număr de șase astfel de cluburi destinate persoanelor de vârst a treia, amenajate în diferite zone ale orașului: Centru, cartierele Prundu, Găvana, Trivale și două în cartierul Craiovei.

Toate locațiile sunt dotate cu grup sanitar, aer condiționat, încălzire, mobilier, televizor, pentru că cei care le calcă pragul să aibă asigurat confortul necesar. În toate centrele se găsesc jocuri de șah, rummy sau table.
Programul de funcționare al cluburilor este este de luni până vineri, între orele 9.00-17.00.

Sumele necesare pentru amenajarea și dotarea cluburilor seniorilor au fost suportate de la bugetul local.
 

 

Adauga comentariu