Proiecte pentru românii de pretutindeni - 38.000 de euro cu dedicație pentru "Diaspora Azi", o agenție de presă fantomă

Diaspora românească, una destul de numeroasă, este tot timpul la curent cu ultimele noutăți din România, la acest lucru contribuind numeroasele publicații din afara granițelor.
În aceste condiții, nu pare deloc surprinzător ca o agenție de presă - Agenția de Presă Diaspora Azi (APDA), a fost beneficiara unei finanțări nerambursabile în cuantum de 89.980 lei, acordată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Proiectul, care a fost aprobat de comisia de evaluare a MRP, a fost depus de Asociația Mihai Eminescu - asociație pentru promovarea culturii românești din Viena, care o are ca președintă pe  Laura Hant.

Vă mai amintiți de Laura Hant? Dar de Florin Secureanu? Laura Hant este cea care a făcut să dispară (prin răzuire) numele lui Secureanu, de pe statuia lui Mihai Eminescu de la Viena, imediat după declanșarea scandalului care l-a avut în prim-plan pe fostul manager al spitalului Malaxa.

Asociația Mihai Eminescu este abonată la banii distribuiți de MRP,  în anul 2017 a obținut, pentru aceeași agenție de presă (APDA), o sumă nerabursabilă în cuantum de 86.000 lei.

Rețeta succesului este simplă: o asociație din diaspora (condiție obligatorie) depune un proiect, comisia MRP îl aprobă, se creează o pagină de Facebook și un website - în care, conform anexei atașată contractului de finanțare (D2/429/02.04.2018), s-au investit 7000 de lei doar pentru modernizare, și astfel ia naștere o agenție de presă. Se obțin, fără mari eforturi, 38.000 de euro de la statul român.

Cum arată site-ul modernizat al unei "agenții de presă"  pentru diaspora? Accesați www.diasporaazi.ro, și o să aveți o surpriză.  Este un site, pe care imediat ce îl deschizi, realizezi cât de "profesioniști" sunt cei care l-au realizat și îl întrețin, un portal prin care se distribuie cu succes comunicatele Ministerului Românilor de Pretutindeni.  

Avem agenție de presă pentru diaspora? Avem! Ce contează că nimeni dintre diasporeni nu a auzit de respectiva agenție și nu îi folosește serviciile? 

Adauga comentariu