Protest al cadrelor didactice în Piața Vasile Milea din Pitești

Membrii Sindicatului  Învațământ Preuniversitar Argeș „Muntenia” au pichetat sediul Prefecturii Județului Argeș, pentru a atrage atentia Guvernului României asupra problemelor socio-profesionale ale salariaților din învățământ.

Manifestanții, aproximativ 100 la numar, au acuzat faptul că personalul nedidactic nu a beneficiat de majorarea salariului de bază cu 20% începând cu data de 20 martie 2018, eliminarea sporurilor pentru condiții periculoase și vătămătoare (10-15%), nedecontarea navetei pentru personalul din învățământ, mărirea efectivelor de elevi la clasă, mult peste prevederile Legii Educației Naționale, nealocarea a 6% P.I.B. pentru învățământ, și alte nemulțumiri specifice.

Participanții au cerut factorilor decizionali să analizeze problemele prezentate și să ia decizii urgente în vederea solutionării acestora.

Adauga comentariu