Putere vs. opoziție REFERENDUM FAMILIA TRADIȚIONALĂ. Declarații din partea partidelor de opoziție din Argeș

În octombrie, românii sunt chemați la referendum. Întrebarea la care vor răspunde alegătorii cu „da” sau „nu” este „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, referendumul urmând să aibă loc pe parcursul a două zile, în 6 şi 7 octombrie.
 
Dacă poziția puterii este clară, ia fiind cea care a inițiat referendumul, până de curând opoziția a evitat să afișeze o părere fermă. Știri de Argeș a efectuat un sondaj în rândul policienilor din opoziție, care au avut de răspuns la două întrebări: 
 
1. Cum vă raportați față de referendumul privind familia tradițională?
2. Este acesta un exercițiu pentru un eventual referendum pentru demiterea președintelui României, Klaus Iohannis?
 
Ionuț Moșteanu, deputat USR Argeș: Este un referendum absolut inutil, nu va schimba cu nimic viața familiilor din România. Eu nu mă duc, sunt un familist convins, un creștin și am o viață adevărată de familie. Nu cred că are vreo legătură cu un posibil referendum pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis, pentru că vorbim de categorii diferite de oameni. La demiterea lui Iohannis trebuie convinse alte categorii și cu alte argumente, în schimb în acest caz, Biserica Ortodoxă Română și partidele de la putere și-au dat mâna. Este un antrenament al puterii de 43 de milioane de euro, o oportunitate de rodaj pentru mobilizarea partidelor în secțiile de votare, unde și noi vom avea reprezentanți.
Adrian Miuțescu, președinte PNL Argeș: Fiecare cetăţean este liber să voteze în conformitate cu propria conştiinţă. Pentru noi, liberalii, familia este compusă din bărbat şi femeie. Acest lucru nu intră sub incidenţa politicii şi nu poate fi folosit de un partid sau altul în scopuri electorale sau de abatere a atenţiei de la problemele importante ale ţării. Singurii care pot da un răspuns definitiv care să impună modelul familial, iar acesta să fie acceptat de legea supremă într-un stat, nu pot fi decât cetăţenii, prin votul lor. Chestiunile esenţiale nu pot fi reglementate de nimeni altcineva decât de popor. Oamenii au acum posibilitatea să-şi spună punctul de vedere despre ce trebuie să însemne, la români, familia.”
Eduard Dima, secretar general PMP Argeș:“Sunt indignat de acest referendum. Sunt indignat pentru că era deja reglementat în Codul Civil aspectul acesta. Țara are nevoie mai mult decât oricând de investiții, de spitale. Mai supărat aș fi să știe copilul meu că nu avem spitale, nu avem autostrăzi și nu avem investiții. Nu era momentul în acest context. Poate fi considerat un exercițiu. Referitor la un eventual referendum pentru demiterea președintelui Iohannis, în condițiile în care este inițiat de coaliția actuală, nu va avea niciun succes.”
 
Există și voci care spun că dacă referendumul ar avea loc pe 7 octombrie, după cum au anunțat ultima dată liderii PSD, nu există timp pentru identificarea și pregătirea președinților de secții de votare (sau ar fi o acțiune făcută în pripă) și pentru a face achiziție publică de softuri de centralizare a voturilor, ceea ce ar ridica serioase suspiciuni privind desfășurarea corectă a referendumului.
Imprimarea buletinelor de vot se va face de către Monitorul Oficial, ştampilele cu textul "votat" vor fi realizate de Monetăria Statului, iar confecţionarea timbrelor autocolante vor fi realizate de către Imprimeria Naţională.
 

Citește și poziția ALDE Argeș https://www.stiridearges.ro/alde-arges-nu-are-o-pozitie-oficiala-cu-privire-la-familia-traditionala

Adauga comentariu