Scandalul de la Ștefănești. Gelu Tofan: Ar trebui să scot 200 de morți din morminte, ca să îmi iau terenul înapoi...

Locuitorii orașului Ștefănești - Argeș sunt nemulțumiți de faptul că biserica - Parohia Florica intenționează să execute o extindere a cimitirului din localitate pe o suprafața de 400 de metri pătrați. Omenii sunt revoltați de faptul că mormintele vor fi la doar câțiva metri de casele lor, fapt care conform spuselor lor le-ar pune în pericol sănătatea, pânza freatică fiind la 2 metri adâncime.

Contactat de redactorii Știri de Argeș, Gelu Tofan, putatorul de cuvânt al PNL Argeș, fostul propietar al terenului respectiv, spune că l-a vândut în urmă cu opt ani:

"Am fost proprietarul acelui teren, pe care l-am înstrăinat către Parohia Florica în anul 2010, ca atare, scandalul respectiv nu mă privește, sunt opt ani de atunci. Eu am vândut acel teren, dar nici până la ora actuală nu am încasat toți banii... trebuia să îi achite în termen de un an. 
Ca să îmi recuperez banii ar însemna să execut silit parohia, iar asta ar însemna aducerea terenului la starea inițială, adică scoaterea a 200 de morți din cimitirul respectiv, vă dați seama ce situație gravă ar fi.
Referitor la extinedere, aceasta este făcută în anul 2010, cu toate aprobările de rigoare, de la Patriarhie, Sanepid, Mediu, Primăria Ștefănești. Scandalul a izbucnit din cauză că în urmă cu 3-4 ani s-au dat autorizații de contruire, în zona limitrofă cimitirului, primăria este obligată să dea autorizație, dacă cetățeanul cere în mod expres, pe răspunderea lui. Acum când au văzut că aceste inhumări se apropie de casele lor, au început să facă reclamații."

Reprezentantul Primăriei Ștefănești a declarat pentru Știri de Argeș:

"Este un conflict creat artificial. Preotul paroh nu a solicitat niciodată extinderea cimitirului, si nici nu s-ar fi putut elibera un certificat de urbanism în condițiile actuale ale legii",

 

Adauga comentariu