Site-ul Primăriei Pitești este administrat de o firmă specializată în culturi vegetale și creșterea animalelor

Primăria Pitești este prezentă în mediul online, siteul www.primariapitesti.ro fiind principala resursă prin intermediul căreia piteștenii pot afla ultimele informații despre orașul în care trăiesc, pot viziona proiectele și consulta intențiile edililor locali.

Acest lucru se întâmplă atunci când portalul respectiv funcționează. Pentru că există destule momente în care acesta dă rateuri sau dispare, fiind nefuncțional. 

Nici nu e de mirare, dacă ținem cont de faptul că portalul municipiului Pitești "este găzduit pe echipamentele proprii ale Primăriei Pitești", conform datelor furnizate de respectiva instituție. Da, în anul 2018, primăria unui oraș european își găzduiește singura siteul. 

Ce găzduire specializată, servere securizate, SSL, cloud, backup, astea sunt baliverne, cea mai bună găzduire e pe serverele lui Ionică. Și asta nu e tot.

Pentru că cineva trebuie, totuși, să aibă grijă, în cazul în care echipamentele de găzduire proprii nu mai răspund la comenzi, Primăria Pitești a încheiat un contract cu o firmă, SC SOBIS SOLUTIONS SRL, al cărei obiect principal de activitate este cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor. 

Pentru serviciile de "întreținere", SOBIS SOLUTIONS SRL, încasează lunar de la Primăria Pitești suma de 2800 lei (fără TVA).

Ca să înțelegeți la ce nivel de profesionalism de află Primăria Pitești, sunt suficiente următoarele elemente: site-ul este găzduit într-o cameră la primărie, în zona deținătorului domeniului apare email-ul unei persoane fizice (fmartoiu@yahoo.com), lucrătorii Compartimentului de Relații Publice din cadrul Primăriei Pitești nu cunosc forma corectă a unui email. 

 

Adauga comentariu