Turneu de minifotbal la Pitești - Fotbaliști renumiți participă la "Carrefour Street Football Cup"

În acest weekend, la Pitești, se desfășoară a doua ediție a turneului de minifotbal „Carrefour Street Football Cup”. Sunt prezente un număr de 12 echipe, care vor lupta pentru cucerirea trofeului. Partidele se dispută pe terenurile sintetice din complexul Jupiter City Pitești.

Printre participanți se regăsesc nume importante din fotbalul românesc, foști sau actuali jucători: Cătălin Munteanu, Adrian Neaga, Andrei Mărgăritescu, Mihai Costea, Florin Costea, Cristian Bratu, Florin Pârvu, Daniel Ghită, Andrei David. 

Premiile totale sunt în cuantum de 3000 lei. Câștigătorii vor fi premiați după cum urmează:  locul 1 - 1500 lei, locul 2 - 1000 lei, locul 3 - 500 lei. 
Meciurile se dispută pe durata a trei zile, turneul urmând a se încheia duminică, când vor avea loc finalele.

Adauga comentariu