Video. Un discurs pentru insomniaci. Reprezentantul Muzeului Județean Argeș a plictisit asistența la Ziua Pompierilor

Joi, la Pitești a avut loc o manifestare dedicată Zilei Pompierului Român. Deși ne-am fi așteptat ca măcar anul acesta să se mai schimbe ceva la acest gen de evenimente și să devină mai alerte și atractive, iată că autoritățile țin morțiș să plictisească prin prezență și mai ales prin discurs. Unul dintre cei care au luat cuvântul a fost reprezentantul Muzeului Județean Argeș care a dat citire unui discurs ținut în numele directorului instituției, Cornel Popescu.

Angajatul a ținut să precizeze toate titlurile și funcțiile pe care le deține directorul său: manager, profesor, doctor…moașă…pe care le-a citit cu adânc respect. A trecut apoi la istoria acestei sărbători, începând cu bătălia de la 1848, din Dealul Spirii, moment crucial pentru pompieri, și continuând… Nu am putea să spunem cu ce, că ne-a pierdut după câteva minute, ne-am trezit când un pompier s-a dus să-i regleze microfonul.

In acest timp, pompierii, echipați de intervenție, cu căștile trase pe cap ascultau în soare istoria lor spusă de un funcționar. Că poate nu știau de ce se află în Piața Vasile Milea…In fine, și ca tabloul unei reușite manifestări să fie complet, un sobor de preoți a ținut o slujbă care s-a întis ca durată mai mult ca defilarea în sine. 

Prin urmare, în 2018, într-o epocă a vitezei și a spectacolului, la Pitești manifestările care ar trebui să adune lumea se desfășoară lent, plictisitor și fără substanță. Toate.

Adauga comentariu