Viol la majorat. După ce au petrecut împreună, doi tineri au violat o fată de 19 ani

Doi tineri, unul de 18 ani și altul de 17 ani, din orașul Topoloveni, au fost reținuți de polițiștii argeșeni, fiind acuzați de săvrăsirea infracțiunii de viol.

Potrivit anchetatorilor, duminică, cei doi tineri au sărbătorit împreună cu mai mulți prieteni, printre care și victima, într-un bar din Topoloveni, acolo unde a fost organizată petrecerea de majorat a tânărului care a împlinit 18 ani.

La finalul petrecerii, cei doi au convis-o pe tânăra de 19 ani să meargă împreună acasă la sărbătorit. Ajunși la locuința acestuia, cei doi i-au propus să întrețină relații sexuale, dar aceasta a refuzat. Utilizând forța, cei doi au violat-o pe fată, după ce în prealabil au bătut-o.

Cei în cauză au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Adauga comentariu